17.06.2009

Consens



In copilaria fiecaruia dintre noi exista un loc magic, incarcat de bucurie, unde dorintele se implinesc si viata e intotdeauna roz, chiar daca timpul trece, la fel si copilaria.... Pentru mine locul acela cu totul si cu totul special e Braila (iar Terente n-are nici o legatura). De cand ma stiu Braila a fost punctul dintre casa mamei si mare. Acolo ne opream, la mamaia, cateva zile, in drumul nostru spre Constanta. Era locul cu bunatate, cu bolta de vita in curte, cu crini in gradina care te ameteau seara cu mirosul lor, cu tot felul de mistere ascunse in sifonierul din casa mare.

Ritualul cerea cu rigurozitate sa mergem de fiecare data la debarcader, sa cumparam bomboane CIP , care numai la Braila se gaseau, iar eu intotdeauna le terminam cu mult inaintea sora-mii drept pentru care rezultau intense lupte de confiscare. Salutam Dunarea - intotdeauna stralucitoare si gatita cu aur cand mergeam pe faleza - si mancam obligatoriu peste. Bac-ul ne astepta rabdator sa trecem pe malul salbatic (evident atunci cand padurea nu era inundata) pe plaja cu nisip fin ca faina si unde ne puteam balaci in voie in apele cuminti ale batranului fluviu. parca si Dunarea stia ce bucurie e pentru noi si statea sa ne terminam joaca fara sa se involbureze sau sa se grabeasca spre mare, la fel cum stau cainii blanzi sa se joace cu copiii.

Apoi urmau mesele la tanti, cu verisoare, unchi, galagie, cantece despre tiganii care trec si petrec cum treceam si noi de la o matusa la alta si inapoi la mamaia sub bolta racoroasa cu tataia numarand in greceste si intrebandu-ne de ce nu bem Pepsi cu piper:)

Anii au trecut, multi , unii mai lini, altii mai grabiti - ca Dunarea, iar Braila a ramas si acum clipa de racoare intre dealurile Moldovei si valurile marii iar noi inca mai mergem la debarcader, salutam fluviul, si bem sub bolta vitei de langa casa mare.



text by Elizuc

--
Cosmin Jurca